Turcia are un lot evaluat de Transfermarkt la 508 milioane de euro, în timp ce al României este cotat la 95.8 milioane de euro. Turcii au fotbaliști la Real Madrid, Inter Milano, Juventus Torino și Borussia Dortmund, astfel că avantajul este de partea lor, lucru ce se poate observa și din cotele publicate de agențiile de pariuri sportive. Totuși, în fotbal surprizele nu lipsesc, iar presiunea va fi mai mult mare pe țara gazdă decât pe România.
Turcia și România se cunosc foarte bine, iar până acum s-au întâlnit de 27 de ori. Dintre acestea, 14 au fost câștigate de echipa noastră, de 8 ori s-a terminat egal, în timp ce alte 5 partide au fost înfrângeri pentru "tricolori". 16 dintre aceste partide au fost amicale.
Turcia este și una dintre cele mai vechi adversare pe care România le-a avut în istorie. Primul meci s-a disputat în octombrie 1923, iar scorul a fost 2-2. Ultima partidă a avut loc în noiembrie 2017, un amical câștigat de echipa noastră cu 2-0. Pe atunci, Turcia era pregătită de Mircea Lucescu, actualul selecționer al României.
În același timp, România mai are o amintire plăcută dintr-un meci în deplasare cu Turcia din octombrie 2012, când am reușit să câștigăm cu 1-0 în preliminariile pentru Cupa Mondială. Și atunci, echipa noastră pornea cu șansa a doua la victorie, dar chiar și așa am luat cele trei puncte.
Turcia are prima șansă la pariuri
Având în vedere diferența de valoare dintre jucătorii celor două echipe, Turcia pornește cu prima șansă la calificare. Agențiile de pariuri sportive o dau mare favorită pe Turcia, însă bilanțul favorabil pe care îl avem le poate da jucătorilor lui Mircea Lucescu un imbold moral.
- calificare Turcia - 1.25
- calificare România - 3.66
- victorie Turcia în timpul regulamentar - 1.52
- egal - 4.00
- victorie România în timpul regulamentar - 6.00
După cum arată cifrele bookmakerilor, nu multă lume ar paria pe calificarea României, însă cei care vor să adauge această selecție pe biletul zilei o pot face la o cotă foarte atractivă, 3.66.
Ce argumente are România
Actuala generație ne-a arătat, în ultimii ani, că știe cum să dispute meciurile cu miză. În drumul pentru calificarea la EURO 2024, România a câștigat pe teren neutru cu Israel, într-un meci decisiv. Apoi, România a învins Elveția și a obținut calificarea de pe prima poziție. Iar la turneul final din urmă cu un an și jumătate a lăsat o impresie foarte bună, reușind să învingă Ucraina în mod categoric, deși pornea cu șansa a doua. Practic, Ucraina și Turcia sunt echipe de valoare asemănătoare, ceea ce ne poate da speranțe.
În plus, Turcia nu este o echipă care să aibă o tradiție bogată la Cupa Mondială. Din ultimele 16 ediții, a fost prezentă doar la cea din 2002, când s-a clasat pe locul trei. În rest, nu a obținut calificarea la turneul final. Ce-i drept, nici echipa noastră nu a mai fost prezentă la un Campionat Mondial de la ediția din 1998, când am fost eliminați în optimi de Croația. Chiar și așa, avem și motive de optimism, iar faptul că presiunea va fi pe Turcia poate fi un factor decisiv. Atmosfera de la Istanbul va fi infernală, dar jucătorii noștri au demonstrat că sunt capabili să joace și în condiții mai puțin prielnice lor.
Sursa foto: canva.com








