Nu toți cei 28 de „tricolori” din lotul preliminar anunțat de Edward Iordănescu sunt apți din punct de vedere fizic în acest moment. Trei dintre ei se antrenează separat.
Fundașul dreapta Deian Sorescu nu a evoluat în două dintre ultimele 3 partide de campionat pentru Gaziantep, acuzând probleme musculare, fundașul central Andrei Burcă nu a mai jucat din 27 aprilie pentru Al-Okhdood, din cauza unei rupturi musculare, iar mijlocașul ofensiv Nicolae Stanciu a acuzat o accidentare pe 17 mai, în timpul unui meci din campionatul Emiratelor Arabe Unite, iar Cosmin Contra l-a înlocuit și l-a trimis imediat în România pentru a fi tratat de staff-ul medical al reprezentativei.
Sorescu și Stanciu pot fi recuperați pentru meciul de pregătire cu Bulgaria, însă Burcă are nevoie de mai mult timp. Staff-ul naționalei nu și-a ascuns îngrijorarea față de aceste probleme medicale, întrucât, chiar dacă vor trece peste problemele medicale, cei trei vor fi în urmă cu pregătirea fizică la startul turneului final.
Stanciu și Burcă, integraliști în calificări
Stanciu este un jucător cheie al României, purtând banderola de căpitan în campania de calificare la Europeanul din Germania. Mijlocașul ofensiv a fost titular în toate cele zece meciuri din preliminarii. În total, are 68 de meciuri, 14 goluri marcate și 8 pase decisive în tricoul primei reprezentative.
Andrei Burcă este titular obișnuit în centrul defensivei. Jucătorul născut în Bacău are 27 de partide jucate pentru România și un gol marcat. Ca și Stanciu, a fost titular în toate meciurile din preliminariile Euro 2024, având o contribuție importantă la calificarea de pe primul loc.
Deian Sorescu nu este titular cert, însă Iordănescu jr. știe că e poate baza pe el, la nevoie. Extrema reprofilată în fundaș de bandă are 16 selecții la naționala de seniori. În calificări, a fost de 4 ori titular și de alte 4 ori rezervă.
Trei jucători ratează turneul final din cauza accidentărilor
Marian Aioani, Vladimir Screciu și Olimpiu Moruțan aveau șanse mari să fie în lotul pentru Euro 2024, dar vor rata turneul final din cauza accidentărilor.
Portarul Aioani s-a lovit în timpul unui meci dintre Farul și Rapid, jucat pe 24 aprilie. Goalkeeper-ul giuleștenilor a fost rezervă în cinci dintre partidele din preliminarii.
Mijlocașul defensiv Vladimir Screciu s-a accidentat pe 10 martie, în derby-ul Craiovei, Universitatea vs FC U. Deși se spunea că va reveni pe teren în câteva săptămâni, nu a mai jucat de atunci și nici nu a fost inclus în lotul provizoriu pentru Campionatul European. Screciu a fost de 4 ori titular și de 4 ori rezervă în campania de calificare la Euro.
Mijlocașul ofensiv Olimpiu Moruțan a fost scos pe targă într-un joc al lui Ankaragucu și va lipsi de pe teren până în toamnă. El are 15 selecții, 1 gol și 4 pase decisive pentru echipa națională. Două dintre assist-uri le-a dat în Elveția – România 2-2, când „tricolorii” au revenit incredibil în prelungiri. În preliminariile Euro 2024, a fost de 4 ori titular și de 6 ori rezervă.








