Specializarea sa și serviciile oferite
Este foarte important să știi exact care este specializarea medicului pe care te gândești să îl alegi și ce fel de servicii îți poate oferi. Dacă ai nevoie de un tratament mai complex, nu doar de un control de rutină, va trebui sa apelezi la un specialist. În aceste cazuri, este recomandat să iei legătura cu o clinică dentară. În astfel de locații, poți beneficia de o gamă largă de servicii dentare și poți urma chiar și tratamente mai complicate. Probabil îți amintești cum trebuia sa pleci de la cabinetul unui medic către un altul pentru a realiza investigații adiționale, de exemplu radiografii dentare. În cadrul unei clinici, poți urma un set complet de investigații.
Experiența
Sănătatea dinților tăi depinde de medicul stomatolog, așa că ar trebui să te asiguri că acesta are suficientă experiență. Te poți ghida după anii pe care îi are în spate, după lucrările și cazurile clinice tratate sau după specializare. Poți merge la o discuție cu medicul pentru a vedea dacă ești mulțumit de experiența sa și dacă acesta este potrivit pentru tine.
Tehnologia utilizată
Un aspect extrem de important, dar pe care unii pacienți poate îl trec cu vederea, este tehnologia utilizată în cabinet. Pentru a te bucura de rezultate de top și a putea rezolva probleme serioase cu mai multă ușurință, asigură-te că medicul cu care vei colabora utilizează aparatură modernă, digitală, care să îi permită să realizeze lucrări complexe la cel mai înalt grad de precizie.
Atmosfera
Atmosfera din cabinet și felul în care arată acesta pot fi mai importante decât crezi. Indiferent de motivul pentru care vii la dentist, trebuie să te simți cât mai confortabil. Astfel, vei reuși să te relaxezi și vei veni cu plăcere la control și la tratament, iar orice procedură pe care va trebui să o urmezi va părea puțin mai ușoară. Poți face o vizită cabinetului pentru a vedea dacă personalul este prietenos și dacă spațiul este curat și primitor. Aceștia te-ar putea ajuta chiar să uiți că vii la stomatolog, iar acea teamă cu care ne confruntăm toți uneori va dispărea.
Costurile
Un aspect deloc de neglijat este cel al prețurilor practicate de cabinetul sau clinica respectivă. Te sfătuim să nu te lași tentat de niște costuri mai reduse și să nu le alegi pe acestea fără să stai pe gânduri. Un preț mai mic nu garantează automat și servicii de calitate, așa că ar trebui să verifici dacă este un echilibru și să alegi un preț corect, care să reflecte exact ceea ce ți se oferă.
De multe ori, este recomandat să optezi pentru o clinică stomatologică în favoarea unui cabinet individual, pentru a avea la dispoziție mai multe tipuri de servicii și a găsi un profesionist care să te poată ajuta, indiferent de problema pe care o ai. Programează-te la clinica Smile Vision și beneficiază de servicii de top, realizate de către profesioniști și personal prietenos, cu ajutorul unei aparaturi de ultimă generație.
Sursa foto: shutterstock_614837132.jpg








