Arad

Concert Simfonic

Concert Simfonic

Detalii spectacol

Telefon
0257281554
Social links
Categorie
Spectacole
Modificat
acum 4 saptamani si 1 zi
Apartine de
Filarmonica de Stat Arad
Vizualizari
1196

Reprezentari

DataOraLocatie
Joi 11 noiembrie 202119:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare spectacol

Se împlinesc acum, în acest Noiembrie, 175 de ani de la întâlnirea marelui Franz Liszt cu locuitorii Aradului, concertele pe care senzaționalul pianist și compozitor al secolului al XIX-lea.

Cu gândul plin de recunoștință, marcăm această aniversare prin tematica principală a concertului simfonic din 11 Noiembrie 2021, cea dedicată creației componistice lisztiene, văzută din perspectiva marelui pianist virtuoz și din aceea a creatorului poemului simfonic, unul dintre dintre genurile muzicale cele mai ilustrative şi emoţionale ale epocii romantice.

Vă invităm la audiția Concertului nr. 1 în mi bemol major pentru pian și orchestră și a poemului simfonic Preludiile, două dintre cele mai remarcabile partituri lisztiene, cele pe care le-am însoțit cu pagini la fel de strălucitoare din literatura muzicii clasice maghiare, uvertura la opera Hunyadi László de Ferenc Erkel și Dansuri populare românești de Béla Bartók.

Invitații serii de 11 Noiembrie, de la ora 19.00, sunt dirijorul Daniel Manasi și pianistul Luca Toncian.

Filtre spectacol

Perioada: Astazi, Saptamana curenta, Luna curenta
Tip spectacol: Concert