Arad

Rezultate in misiuni in perioada 26 - 28 iunie

Detalii stire

Categorie
Stiri administratie
Modificat
acum 6 ani si 2 luni
Vizualizari
990

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

În perioada 26 - 28 iunie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost angrenate în misiuni ce au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență a inspectoratului.
Pe lângă asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, la manifestările cu public numeros, jandarmii arădeni au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională sau infracțională.
În perioada de referință, au fost aplicate 48 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 17400 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru săvârșirea de fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pentru fapte de comerț ilicit, pentru contravenții în domeniul piscicol și pentru fapte ce constituie contravenții săvârșite pe timpul unei competiții sportive.
Echipajele de jandarmi au răspuns apelurilor venite din partea cetățenilor, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau direct la dispeceratul inspectoratului, și au intervenit pentru aplanarea unor conflicte. Au fost întocmite, de asemenea, acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, într-un caz de distrugere.