contact Contact Facebook Facebook
sigla
Sport

Astra Vagoane Calatori a semnat contractul cu Siemens! Incepe productia de tramvaie la Arad!
- Marti, 20 Aprilie 2010 14:27 -

Contractul cu firma germana este una dintre cele mai mari realizari ale industriei romanesti post-decembriste, pentru ca inseamna renasterea unei ramuri industriale nationale.

La Hotelul Intercontinental de la Budapesta, pe malul Dunarii, in fata Palatului Regal de la Buda, s-a semnat luni contractul de colaborare dintre Astra Vagoane Calatori SA si Siemens. Compania aradeana, parte a unui grup de firme patronate de omul de afaceri Valer Blidar, a parafat astfel acordul de parteneriat pe care il discutase cu cateva saptamani in urma la Arad, cu reprezentantii firmei nemtesti.

Potrivit contractului de luni, Astra va fabrica vagoane de tramvai in colaborare cu Siemens, sub denumirea Imperio. Aceasta colaborare inseamna de fapt relansarea unui domeniu al industriei nationale, dupa multi ani de absenta.

Astra Vagoane Calatori SA va avea partea leului in acest parteneriat, in vreme ce in prima faza nemtii vor fi furnizorii logisticii. Este unul dintre cele mai importante momente pentru economia nationala - in plina criza economica, grupul de firme care inglobeaza si Astra Vagoane Calatori SA mizeaza pe dezvoltarea unei noi industrii, care nu va crea doar locuri de munca ci deschide o noua directie de dezvoltare pentru industria nationala! Tramvaiele fabricate la Arad nu vor rula numai pe piata interna, ci vor viza si pietele de desfacere din strainatate.

La Hotelul Intercontinental de la Budapesta cele doua delegatii, pe de o parte aradenii, pe de alta parte Siemens, au negociat ieri, timp de noua ore, ultimele detalii legate de contract. Au fost de fapt ultimele retusuri dupa saptamani intregi de discutii in cadrul carora s-a convenit asupra termenilor colaborarii. Grupul de firme Astra a fost reprezentat la cel mai inalt nivel, de proprietarul Valer Blidar, de directorul general Alexandru Truta, de directorul economic Gheorghe Sarbu, directorul general adjunct Dan Micalacean, directorul viitoarei fabrici de tramvaie Dorin Chita, consilierul Ovidiu Bologea si directorul de dezvoltare din cadrul Biroului Permanent AGA Simona Islicaru. Pe de alta parte, si Siemens a deplasat la Budapesta directori generali.

Initial semnarea contractului a fost programata la Paris, dar din pricina norului vulcanic dinspre Islanda plecarea spre capitala Frantei s-a contramandat chiar in seara dinaintea plecarii, optandu-se pentru o alta capitala, pe teren „neutru". Oricum, locul ales, un hotel de cinci stele din zona istorica a Budapestei, in umbra unora dintre cele mai frumoase institutii de cultura europene, s-a ridicat la inaltimea momentului.

Fabrica de tramvaie de la Arad va fi unica in tara, nu numai prin tehnologia folosita, ci si prin produsul finit. Amenajarea halelor si a liniilor de incercare a inceput deja cu cateva saptamani in urma, acum fiind in faza avansata. Directorul general al Astra, Alexandru Truta, ne-a declarat ca pana la sfarsitul anului primul prototip al tramvaiului realizat integral la Arad va fi gata. Asta inseamna ca anul viitor va putea incepe productia de serie.

Revenind la evenimentul de ieri, de la Budapesta, sa remarcam ca desi mai ramasesera de discutat doar detalii lipsite de semnificatie, discutiile s-au prelungit totusi asupra fiecarui punct, s-a zabovit asupra fiecarei virgule - ceea ce accentueaza importanta contractului. Faptul ca dupa mai multe runde prealabile de discutii, inaintea semnarii s-a mai negociat timp de noua ore demonstreaza importanta acestui contract. Niciuna dintre parti nu a fost dispusa sa cedeze, sa lase de la ea, sa manifeste vreun semn de slabiciune, dovada ca ambele si-au deplasat la Budapesta „arsenalul greu".

Au dezvoltat impreuna Sageata Albastra!

Astra si Siemens nu sunt la prima colaborare. Cele doua societati au in cuprinsul relatiei lor dezvoltarea trenului Sageata Albastra, fabricat acum exclusiv la Arad.

La semnarea contractului, ieri seara, la ora 23.30, cele doua parti si-au exprimat speranta ca industria constructoare de tramvaie din Europa va avea de castigat in urma acestui parteneriat, prin aparitia pe piata a unui model nou, la un pret extrem de competitiv, de o calitate ireprosabila. In aceste vremuri, cand inainte de brand conteaza raportul pret-calitate, tramvaiul Imperio fabricat la Arad are marea sansa de a putea deveni o poveste de succes, similara altor produse romanesti care au cucerit Europa!

Tramvaiul Imperio

Am negociat mult, pentru ca este in interesul tuturor sa ajungem la cea mai buna formula. Acum avem deja in minte un nou proiect. Fabrica de tramvaie de la Arad va produce pentru intreaga Europa garnituri practice, aspectuoase si la un pret foarte bun" - Valer Blidar, proprietarul grupului de firme Astra

"Felicit Astra pentru ceea ce a realizat in ultimii ani. Este o companie in plina expansiune, pe care mizam foarte mult. De aceea am ales sa intram alaturi de ea pe piata romaneasca a tramvaielor. Sunt convins ca vom reusi sa ne depasim obiectivele, pentru ca avem parteneri solizi, cu care am negociat timp de sase luni fiecare amanunt al contractului." - Franz Proksch, prokurist Siemens

"Din acest moment putem spune ca avem la Arad fabrica de tramvaie. Mie nu imi place cuvantul renastere, nu cred ca Astra a renascut o ramura industriala nationala, ci mai degraba ca s-a dezvoltat. Am semnat acest contract dupa ce in luna februarie semnaseram un protocol de colaborare pentru fabricarea de tramvaie, cu Siemens. Daca as fi crezut ca vom vinde doar numarul de tramvaie din acest contract, nu as fi investit in aceasta afacere. Am mare incredere in ce va insemna vanzarea de tramvaie nu numai in Romania, ci in toata Europa". - Valer Blidar, proprietar grupul de firme Astra.

sursa: vestic.ro




Comentarii:

Neautentificat!
Pentru a trimite comentarii trebuie sa va inregistrati sau sa va logati:
Site-uri locale: Timisoara | Bucuresti | Arad |