ARAD. DDAC a intocmit liste suplimentare cu cei care, dupa 1 august 2010, au intrat in categoria beneficiarilor.
Veste buna pentru aradenii care, dupa data de 1 august 2010, au fost incadrati in una din categoriile urmatoare: someri, persoane cu handicap accentuat si grav, pensionari cu pensie sub 400 lei, beneficiari de ajutor social in baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Ei pot beneficia de ajutoarele alimentare europene care se distribuie, incepand de luni, prin Directia de Dezvoltare si Asistenta Comunitara (DDAC) Arad.Este vorba de faina, zahar, faina de malai, paste fainoase, biscuiti si lapte praf. "Distribuirea alimentelor se face prin centrele Directiei, in functie de adresa de domiciliu.
Beneficiarii sunt invitati sa se prezinte incepand din 31 ianuarie 2011. Programul de functionare al centrelor este zilnic, de luni pana vineri, intre orele 9.00-17.00.
Alimentele vor fi ridicate pe baza cartii/buletinului de identitate" - precizeaza Erika Stark, director al DDAC Arad.Sase centreIn municipiul Arad au fost amenajate sase centre de distribuire a ajutoarelor alimentare, fiecare avand mai multe zonele arondate.Astfel, beneficiarii din cartierele Gai, Bujac, Sega, Poltura, Vlaicu si 6 Vanatori isi pot ridica alimentele de la Centrul de zi pentru varstnici din Vlaicu (Calea A.
Vlaicu nr. 227, telefon 0257/348084). Cei din Confectii, Parneava si Alfa trebuie sa se adreseze Centrului de zi pentru varstnici din Confectii (str. Liviu Rebreanu nr.
91, telefon 0257/270762). Pentru beneficiarii din zona centrala, pana la Calea Romanilor si Dragasani, alimentele se distribuie la Cantina Municipala (B-dul Revolutiei nr.
93, telefon 0257/280686).
Beneficiarii din cartierele Aradul Nou, Subcetate, Sinicolaul Mic si Calea Romanilor isi pot ridica alimentele de la Centrul de zi pentru varstnici din Aradul Nou (Calea Timisorii nr. 39, 0257/278929).
Cei din Micalaca zona 300, 500, 700 si zona Polivalenta, trebuie sa se adreseze Centrului de zi pentru varstnici din Micalaca (str. Crinului nr. 16, telefon 0257/279535). Pentru beneficiarii din cartierele Gradiste, zona Garii si Podgoria, alimentele se distribuie la Centrul de zi pentru varstnici din Gradiste (str.
Ardealului nr. 29, telefon 0257/218811).InformatiiPentru informatii suplimentare, cei interesati se pot adresa Directiei de Dezvoltare si Asistenta Comunitara Arad - Serviciul Prestatii sociale (0257/285150, 0257/211668) sau centrelor de distribuire.
JA-D.
D.
Stirea completa in: Se-mpart alimentele europene