ARAD. Dupa succesul de care s-a bucurat anul trecut, la 32 de ani de la punerea sa in scena la Arad, opereta feerie "Scufita rosie si prietenii sai" se va relua joi, 31 martie, de la ora 19.
00, in sala mare a Filarmonicii de Stat din Arad. Regia artistica a spectacolului apartine lui Nicolae Mihai Branzeu, nimeni altul decat nepotul compozitorului Nicolae Branzeu.
Desi realizatorii spectacolului sunt tineri invatacei, dascali dar si actori si muzicieni profesionisti, regizorul Nicolae Mihai Branzeu reuseste sa dea unitate si cursivitate desfasurarii dramaturgice.
Va invitam asadar la un spectacol iesit din tiparele obisnuite, propunandu-va sa va descretiti fruntile, sa va bucurati de tinerete, de gingasie si de ingenuitate.
Din distributie nu vor lipsi nume grele precum actorul Zoltan Lovas - in rolul Lupului sau profesoara Silvia Demian (Vulpea), directoare a Liceului de Arta "Sabin Dragoi" timp de mai bine de doua decenii.
Lor li se vor alatura Paula Iancic (Scufita rosie), Eduard Trifa (Motanul), Daniel Ghemea (Padurarul), Adrian Cotuna (Ursul), Gabriela Petras (Greierele), Alin Buruiana (Iepurele) si Melinda Duffner in rolul Bunicii.
Dirijorul corului este profesoara Monica Milichi, iar spectacolul va fi condus de maestrul Dorin Frandes.
Nimic nu ar fi fost insa posibil fara implicarea pianistei Elisabeta Lingurar, corepetitoarea operetei."Montarea acestei operete este pentru mine o experienta emotionanta, avand in vedere reintalnirea cu textul si muzica ce mi-au dat viata unor vise din copilarie.
Aceasta sete de mister si curaj, la care se adauga o pasiune puternica, intr-o perioada tulburatoare, ne vor aduce aminte sa avem respect pentru sentimentele adanci", a declarat Nicolae Mihai Branzeu.Spectacolul de joi seara este cel de-al IV-lea care are loc de la compunerea sa de catre compozitorul Nicolae Branzeu.
Prima auditie a avut loc la data de 25 aprilie 1949, la Teatrul de Stat din Arad.
In anul 1978, la 13 mai, in aceeasi sala si sub aceeasi conducere muzicala semnata chiar de catre compozitor, are loc cea de-a doua prezentare a operetei.
Rolul principal, al Scufitei, a fost interpretat de Ildiko Szabo, devenita ulterior Ildiko Raimondi, una dintre cele mai mari voci ale secolului.
Ultima data, opereta care a luat nastere la Arad, a fost montata anul trecut in data de 11 martie.O personalitate care si-a legat numele de AradNicolae Branzeu (n. 28 decembrie 1907, Pitesti - d. 7 august 1983, Arad) compozitor si dirijor roman, intelectual erudit, distins om de cultura si de inalta tinuta morala, a urmat in paralel Conservatorul si Facultatea de drept din Bucuresti, iar apoi si-a continuat studiile la Schola Cantorum din Paris.Creatia lui Branzeu cuprinde genuri diverse, insa remarcabile sunt creatiile pentru teatru liric.
Muzica sa, de o diversitate coplesitoare, are ca sursa de inspiratie resursele folclorului romanesc, intr-o concordanta uimitoare cu muzica europeana a secolului XX.A compus sapte opere, trei simfonii, doua rapsodii, un oratoriu, trei cantate, un Preludiu si fuga pentru orchestra, suite simfonice, nocturne pentru orchestra; multa muzica de camera, coruri si lieduri pe versuri de Eminsecu, Blaga, Alecsandri si Voiculescu, toate fiind compuse in timp ce ocupa functia de dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Arad.
A avut o relatie foarte stransa cu Lucian Blaga, Emil Cioran, Radu Stanca, Mircea Eliade, si cu muzicienii George Georgescu si Dimitrie Cuclin.
Pentru liedurile sale dar si pentru unele lucrari cu tenta mistica, Branzeu a fost criticat in anii 1950 de catre grupul Matei Socor.
Ca urmare, numele lui Branzeu a fost cenzurat de catre regimul politic din Romania.A fost corepetitor si dirijor la Opera Romana din Bucuresti, iar in 1948, infiinteaza Filarmonica de Stat din Arad, unde contribuie la profesionalizarea ansamblurilor de baza, orchestra simfonica si corul academic.
Pentru activitatea sa componistica, Branzeu a fost distins cu Premiul II George Enescu (1934) si cu Premiul I George Enescu (1942), precum si cu Ordinul Meritul Cultural (1968).
V.F.
Stirea completa in: Scufita rosie si prietenii sai