ARAD - 78 de contoare de gaz din municipiu au fost modificate pentru a inregistra un consum mai redus.
Au consumat gaz fara sa plateasca.
Peste 70 de contoare modificate au fost depistate de angajatii E.On Gaz, in majoritate
acestea fiind inregistrate pe persoane fizice.
Proprietarii spun ca ei nu stiau nimic despre aceste modificari aduse aparatelor de masurat consumul de gaz, desi interventia era in mod evident in avantajul lor. "De la inceputul sezonului rece, in municipiul Arad, au fost depistate 78 de posibile cazuri de consum fraudulos de gaz.
Aceste cazuri se afla in atentia specialistilor nostri si a autoritatilor abilitate ale statului, identificarea persoanelor implicate si a vinovatiei acestora urmand a se analiza de la caz la caz, in functie de particularitatile existente", precizeaza Florentina Maghiar, purtator de cuvant al companiei. Erau utilizate mai multe metode cu acelasi efect, cea mai des folosita era gaurirea cu burghiul si interventia mecanica asupra mecanismului de inregistrate a consumului.
Au fost situatii in care pe o singura strada au fost depistate sapte asemenea contoare, unele apartinand proprietarilor de vile. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Arad, Camelia Tuduce, "exista in acest moment un cerc de suspecti in acest caz si se continua cercetarile pentru identificarea vinovatilor".Modificarea contoarelor, dat fiind riscul la care se supun cei care intervin, se pare ca a fost facuta cel mai probabil de cei care au lucrat sau chiar lucreaza in domeniu. E cam greu de crezut ca un amator ar fi putut face o asemenea interventie, destul de periculoasa si, in plus, sigiliul era intact.
Coincidente bizare Pe una din strazile unde au fost depistate mai multe contoare modificate, e vorba de strada Aprodu Purice, la inceputul lunii ianuarie a fost reclamat la politie furtul mai multor contoare de gaz. Inainte de a le fura hotii au inchis robinetele de gaz, ceea ce a dat de gandit ca nu erau tocmai straini de domeniu. Daca exista sau nu vreo legatura intre cele doua evenimente ramane de vazut.
Indiferent cine a facut aceste interventii neautorizate exista riscul de fi condamnat pentru furt calificat. "Interventiile neautorizate in echipamentele de masurare a consumului de gaze naturale in scopul inregistrarii unui consum mai mic, reprezinta furt calificat care este prevazut si sanctionat ca atare de Codul Penal, iar pe de alta parte aceste interventii neavizate si recurgerea la improvizatii prezinta un risc major de producere de accidente grave, ducand pana la pierderea de vieti omenesti", a mai precizat Florentina Maghiar.
In toate aceste locatii au fost inlocuite contoarele hoate, cu unele mai cinstite care inregistreaza consumul real de gaz.
Gura targului Cei care stiu despre aceste mici afaceri spun ca pentru a beneficia de un contor mai lenes trebuie sa scoti din buzunar o suma destul de piperata, cateva sute de euro, care insa iti reduce cheltuielile. JA - M.
A.
Stirea completa in: Au contorizat furtul de gaz