Arad

Peste 2500 petarde confiscate de jandarmi

Peste 2500 petarde confiscate de jandarmi

Detalii

Categorie
Stiri diverse
Modificat
acum 10 luni si 2 saptamani
Apartine de
Jandarmeria Arad
Vizualizari
214

Voteaza & Distribuie

Descriere

Așa cum ne-am propus, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au continuat să desfășoare acțiuni specifice, care au avut drept scop protejarea populației împotriva unor activități ilicite de comerț, în zona piețelor din municipiul Arad.

Astfel, vineri 29 decembrie, a.c., jandarmii au depistat în Piața Fortuna o femeie și în Piața Mihai Viteazu un bărbat, care ofereau spre comercializare trecătorilor, materiale pirotehnice.

În urma verificărilor efectuate, s-au descoperit asupra lor, peste 2500 petarde. Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanelor în cauză, le-au fost întocmite actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, constituie infracțíune conform Legii 126 din 1995 R.

În perioada următoare, jandarmii vor continua activitățile de prevenire și combatere a actelor de comerț cu astfel de materiale.