Arad

Anunt Diamant EuroInstal - Calea Radnei

EuroInstal Arad - Calea Radnei - tevi, fitinguri cupru, sanitare, accesorii pentru baie
https://euro-instal.ro

Caravana Help25 continua la Arad

Detalii stire

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 9 ani si 2 saptamani
Vizualizari
1469

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Caravana Help25 continuă - Arad

Pentru că lumina vine din interior şi pentru că ea ne uneşte şi scoate la iveală tot ceea ce este mai bun în noi toţi, echipa campaniei Help25, alături de partenerii săi, a decis să aducă în prim plan un simbol al Speranţei şi al Renaşterii. Este vorba despre o uriaşă fundă roz, realizată cu sprijinul companiei HELLA România, care a luminat mai întâi centrul Timișoarei (locul de naștere al Campaniei Help25), apoi Oradea, atrăgând atenţia comunităţii cu privire la riscurile cancerului la sân şi la importanţa diagnosticării precoce a acestei boli.
Iată, aşadar, că turneul simbolului campaniei Help25 continuă, noua oprire fiind Aradul. Ȋncepând de astăzi, funda roz se află amplasată chiar în centrul oraşului, mai exact pe strada Mesian (colţ cu Piaţa Avram Iancu). Va rămâne acolo timp de o lună, făcând astfel cunoscută această campanie și în rândul cetățenilor din Arad. Considerăm că inițiativa este bine venită, cu atât mai mult cu cât Campania Help25 se adresează persoanelor din Regiunea de Vest a țării și cu cât printre beneficiarele mamografiilor gratuite se vor număra și femei din județul Arad.
Caravana Help25 va porni, ulterior, și spre alte orașe, respectiv Lugoj, Craiova, Iaşi, Bucureşti, Cluj, toate cheltuielile legate de transport şi amplasare urmând să fie suportate de către partenerul campaniei, respectiv compania HELLA România.
Campania „Help25” a demarat în 1 octombrie 2013 şi este destinată conştientizării şi informării cu privire la cancerul la sân, având ca principale obiective implementarea unui program de screening cu privire la această boală, precum şi strângerea de fonduri necesare achiziţionării unui mamograf pentru Asociaţia OncoHelp. 5000 de mamografii gratuite or fi oferite, ulterior, femeilor cu venituri reduse sau fără venituri din Regiunea de Vest a țării.

Anunt Diamant Aradeni.ro - publicitate online

Aradeni.ro, este un catalog regional cu profil de afaceri dedicat aradenilor, cuprizand sectiunile: Servicii, Evenimente, Index de persoane, Strazi - Harta, Anunturi, Articole, Stiri, Poze. Servicii SEO.
https://www.aradeni.ro/site/publicitate/